Încercări și Testări a Materialelor pentru Drumuri/Construcții

Laboratorul de încercări și cercetări a materialelor pentru drumuri și construcție (în continuare LÎCMDC) din cadrul Î.S. ”CMAC” a fost creat în anul 2007, iar în anul 2011, este acreditat inițial la competență tehnică.

Laboratorul  a implementat și menține un sistem de management al calității în conformitate cu cerințele standardului SM SR EN ISO/CEI 17025:2006, care asigură obiectivitatea și veridicitatea încercărilor, cu respectarea tuturor angajamentelor față de client și efectuează încercări în deplină corespundere cerințelor documentelor normative.

În anul 2014, laboratorul este reacreditat de către Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC), fiind confirmată competența acestuia de a efectua încercări de laborator (vezi certificat de acreditare nr. LÎ-051).

Laboratorul dispune de echipamente moderne de încercări și mijloace de măsurare de cel mai înalt nivel, spații, care asigură desfășurarea încercărilor în condiții ambientale prevăzute de standardele actuale ce asigură, asigurînd astfel precizia necesară, succesivitatea, integritatea încercărilor și măsurărilor efectuate:

  • sala de recepționare a mostrelor
  • sala de pregătire a mostrelor
  • sala de balanţe
  • sala de încercări a betoanelor
  • sală de încercări a mixturilor asfaltice
  • sala de încercări a agregatelor
  • sala de încercări a solurilor
  • sala de incercari a liantilor organic
  • sala de incercari la inghet-dezghet
  • sală de malaxare pentru alegerea compoziţiilor asfaltice
  • sala de incercari la ornieraj a betonului asfaltic
  • sal[ de extragere a bitumului din mixture asfaltice cu recuperator
  • sala de prelucrare a datelor

Este asigurată menținerea funcționării corecte a utilajului de încercări și a mijloacelor de măsurare, mentenanța, etalonarea și verificarea metrologică periodică.

În cadrul laboratorului, activează specialiști cu experiență în domeniu, ingineri licențiați, competenți, cu un nivel înalt de calificare.

Stagierea și pregătirea tehnică a specialiștilor, a fost efectuată într-un laborator modern din Bulgaria, conform cerinţelor europene, în scopul însușirii și utilizării unor metode avansate pentru determinarea carateristicilor (parametrilor) produselor supuse încercărilor, perfecționarea bazei tehnico-materiale, lărgirea schimbului de informații interlaboratoare, respectarea cerințelor de securitate.

Totodată, laboratorul studiază în permanență piața Republicii Moldova în căutarea unor noi soluții și tehnologii pentru a asigura dezvoltarea capacitaților laboratorului, în scopul satisfacerii cît mai depline a necesităților beneficiarilor.

Laboratorul a colaborat şi continuă să colaboreze atît cu organizaţii din Republica Moldova,  cît şi cu organizaţii de peste hotare: „STRABAG” S.R.L., „OHL ZS MO” S.R.L., „Delta MCM 93” S.R.L., ICS „ONUR SUMMA JV” S.R.L., „Pa&CO International” S.R.L., ICS”JV Gabriel Couto Amandio Carvalho Rosas Constructores”, ICS „Genesis international”, ICS „Toto Taddei”, MSF „Inginerie şi Construcţie” S.R.L., Pizzaroti Construction SM” S.R.L. etc.

Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 112 din 02.07.2014, prevede la art. 173, alin. 1, că Republica Moldova trebuie să ia măsurile necesare cu scopul de a atinge treptat conformitatea cu reglementările tehnice, standardele, metrologia, acreditarea, evaluarea conformităţii, sistemele corespunzătoare şi sistemul de supraveghere a pieţei ale Uniunii şi se angajează să urmeze principiile şi practicile stabilite în acquis-ul relevant al Uniunii.

Astfel, la etapa actuală, obiectivele de bază ale laboratorului sunt:

  • Implementarea standardelor EN, reglementarilor şi prevederilor ce se aplică în cadrul laboratorului şi domeniului de activitate a acestuia;
  • Dotarea laboratorului cu utilaje şi echipamente ce corespund cerinţelor europene şi permit efectuarea încercărilor conform EN;
  • Instruirea specialiştilor privind implementarea standardelor europene.

Tipurile de încercări și metodele utilizate de către Laboratorul de încercări și cercetări a materialelor pentru drumuri și construcție din cadrul Î.S. ”CMAC” se conțin în anexa la certificatele de acreditare, după cum urmează:

http://www.acreditare.md/public/files/domenii_de_acreditare/LI/Anexa_la_certificat_LI__051CMACmod_1_10_2016.pdf

Denumire serviciu : încercări de laborator a produselor industriale, conform domeniul de acreditare deținut.

Solicitare serviciu: cererea privind prestarea serviciului, se depune, de către solicitant la sediul laboratorului.

Încercările de laborator se inițiază după achitarea serviciilor de către solicitant.

Termenul prestării serviciului depinde de categoria de produse supuse încercărilor de laborator și a metodelor utilizate.

Locul prestării serviciului: MD-2002, mun. Chișinău, șos. Muncești, 162/A

DATE DE CONTACT:

Elena Onuță, Șef laborator

Tel./Fax: +373 22 554 228
lid@cmac.md