Î.S. “Centrul de Metrologie Aplicată şi Certificare” în topul celor mai transparente întreprinderi de stat din Republica Moldova

Î.S. “CMAC” a fost clasificată pe poziţia 15 din cele 68 întreprinderi supuse monitorizărilor realizate după metodologia slovacă prin intermediul unui proiect de transparenţă organizat prin colaborările dintre Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, INEKO Slovacia şi Transparency. În timpul monitorizărilor au fost analizaţi următorii indicatori:

  1. Indicatori economici;
  2. Transparenţa şi accesul la informaţie;
  3. Achiziţii publice şi proprietatea;
  4. Resurse umane;
  5. Etica şi conflictul de interese;
  6. Granturi şi caritate.

Raportul de monitorizare a întreprinderilor a fost prezentat în cadrul conferinţei publice organizată la data de 20 martie 2019 cu tematica „Transparenţa întreprinderilor cu capital public din Moldova între reforme, integritate şi credibilitate”.

Informaţiile cu privire la conferinţa organizată le puteţi accesa aici…

În scopul creării unui parteneriat strategic şi atingerii unor indicatori mai buni la nivelul standardelor europene respectiv să devenim un exemplu în domeniul transparenţei, în urma conferinței a avut loc o şedinţă cu reprezentanţii (IDIS) „Viitorul”, INEKO Slovacia şi reprezentanţii conducerii de vîrf din cadrul Î.S. “CMAC”.